Dacă tot se apropie iarna, găsesc că este un prilej bun să relatez o bătălie, ăă o drumeție pe rachete din munții Neamțului.

 

Preambul: nu știu dacă ați observat și voi, dar vârfurile munților Gârbovei poartă numele vrăjmașilor noștri de veacuri. Se știe că românul te omenește de cum îi calci pragul, fie că vii cu sabia ridicată sau în teacă, și fiecare neam care a trecut sau s-a pripășit pe aici a primit câte o fărâmă de pământ. Rusule, poftim un plai de munte, harașo? Davai, cazacule, vino-ncoa, ține și tu unul! Turcule, baștancâzâm, păi se poate?! Aaah, neamțule, vârf de gamă, natürlich!

 

Pentru că ne aflam în prag de centenar al Marii Uniri, prin februarie ne-am propus revendicarea munților strămoșești și redarea lor patriei.

 

***

 

Să trăiți! Căpitanul Cristea la apel, permiteți să raportez:

 

După atâta stat pe calorifer ca motanii mai vrei să simți și frigul. În epoca modernă, iarna adevărată se mai simte doar la munte. În ziua Z, Lucian, el Grande Capitan, mi s-a alăturat în corpul vânătorilor de munte pentru invazia de două zile planificată în munții Neamțului.

 

Astra Trans Carpatic tinde să devină principalul transportator al armatei de montaniarzi la sfârșit de săptămână. Cu toate că se anunță vreme/uri grea/le, foarte mulți drumeți au răspuns chemării la oaste. Fiecare mărșăluiește cu războaiele sale personale în suflet.

 

Debarcăm în Azuga și pornim în pas de defilare pe flancul estic. Din drum ne saltă un microTAB al primăriei care ne duce spre pârtia Sorica, aflată sub asediul schiorilor.

 

La bază, un mercenar încearcă să ne deturneze din drum, avertizându-ne că sus e white-out. Mai pe românește, e alb din cale-afară! Vă aștept la mine la cazarmă cu un ceai fierbinte! De parcă nu văzuse că suntem înarmați până în dinți. Noi mergem la război, nu la plăcinte, camarade!

 

Avem gânduri înalte, la nivelul cărora ne parașutează o MiGondolă Lancer cu efort minim și într-un timp optim. Costul operațiunii se ridică la 20 de lei, opriți din soldă.

 

Lansăm desantul în capătul superior al pârtiei Sorica. Pe culme zici că am nimerit în toiul bătăliei de la Verdun, cu rolurile principale deținute de generalii Noru, Ceață și Vântu. Ăsta din urmă e cel mai afurisit, ne mitraliază în câmp deschis fără milă.

 

Rachetele sunt la locul lor în picioare, tragem coifurile pe cap și ne instalăm ochelarii cu infra-nor pentru a ne asigura scut împotriva luminii. Gata, suntem Războinicii Luminii. Eu o iau înainte marș cu băgare de seamă spre Cazacu.

 

Norii și-au concentrat trupele pe aria noastră de acțiune însă ieșim la contraatac. Mergem în cadență spre necunoscut. Una e plimbarea pe armistițiul de vară și alta e să bâjbâi în plin război hibernal. Trecem tăcuți peste Urechea, pentru a nu fi ascultați de serviciile secrete străine. Prin ceață abia vedem Dutca (sau dupca, o veche monedă rusească) și o cucerim doar pentru a o avea drept monedă de schimb în caz de necesitate.

 

După lupte de gherilă, ridicăm drapelul pe Cazacu. În muchie e poligon de tragere. Un strop de senin pe boltă și câteva raze ale lunetistului suprem ne ating pentru câteva momente, suficient cât să sperăm la Gloria sau la alte fenomene spectaculoase. Speranțele sunt însă deșarte, totul a fost o diversiune, războiul a devenit unul psihologic. Ne păstrăm Cumpătu câteva clipe cât zărim Baiul ăl’ Mare la orizont. Pericolul trece repede, odată cu norul ce-l acoperă.

 

Drag ne-a fost să mergem până aici, acum găsim un loc ferit sub creastă și ne oprim la un ceai și o dezbatere pucistă. Exersăm statul paralel și #rezistăm o vreme, dar frigul ne lovește la coaste mai ceva decât jandarmii.

 

Pe coborâre avem pas de defilare, ca după orice izbândă. Urmăm drumul deschis de Crucea Roșie spre plaiul Orjogoaia și executăm o manevră de ocolire a vârfurilor Ceaușoaiei pe brâul estic pentru a ieși din câmpul lunetiștilor care vizează creasta. În felul ăsta scăpăm și de vântul care ne-a încins fețele până aici.

 

La est, dincolo de tranșeele îndepărtate ale Grohotișului sălășluiește un alt inamic, Tătaru, cu care ne vom măsura forțele cu altă ocazie.

 

Ceata lui Petru și cea a lui Orjogoaia dinspre valea Doftanei își declară neutralitatea, Măciuca lui Cocoș nu se ridică nici ea la luptă, așa că amânăm invazia acelor teritorii pentru zile ce au să vină.

 

Acum ne arătăm carențele în materie de istorie și cine nu cunoaște istoria se expune greșelilor din trecut. Noi, viteji nevoie mare, ne-am gândit că ar fi bine să invadăm rușii iarna. Lansăm operațiunea Barbădalbă, nume de cod al campaniei de cucerire a Rusului. Luăm în avanpost vârful și trecem la atac. E o luptă aprigă, la baionetă cu ceața.

 

În ciuda jurământului de la plecare, ne vizitează un gând de dezertare, însă ne calculăm pașii și îl alungăm. Pe frontul alb orbitor, de nepătruns, e foarte util să cunoști conformația terenului. Fiind veteran în luptele cu Rusu, iau în cătarea puștii nordul și înaintez cu multă atenție, capcanele KGB-iste pot fi la tot pasul.

 

Inamicul invizibil e cel mai periculos, ca statul paralel de pildă, te lovește de unde nu te aștepți! Dacă am avea puterea, am schimba un pic legile (naturii) așa încât să primim mai mult respect de la munte, că doar suntem… cine suntem și avem gradele… pe care le avem! Și suntem aici pentru a reprezenta și apăra interesele întregului popor, da?

 

Linia frontului se îngustează până la câțiva metri pe alocuri. Pe margini, meterezele de zăpadă stau suspendate deasupra tranșeelor prăpăstioase. Nu e loc de pași greșiți, o alunecare pe versant sau o rupere de cornișă înseamnă sfârșitul. Muntele cu care ai semnat tratat de pace vara se transformă iarna într-un criminal de război.

 

Primul bastion al crestei e pradă ușoară. Credeam că e însuși Rusu, dar uitându-ne pe hartă descoperim că e doar un vârf adiacent, nenumit. După lejeritatea cu care a capitulat suntem îndreptățiți să-l numim vf. Francezu. Nu departe de această izbândă o obținem și pe următoarea, pe fondul resurselor precare ale oponentului. Doar câțiva oșteni din neamul molidului ne întâmpină, dar copleșiți de zăpada ce i-a subjugat până acum, nici ei nu pot sta drepți în fața învingătorilor.

 

Nicio bornă nu marchează în vreun fel vârful Rusului, pesemne că dușmanul a pârjolit câmpurile și a otrăvit fântânile în urma sa pentru a ne umbri victoria.

 

Suntem în luptă de ore bune, iar spre vârful Șteviei mersul se transformă într-un război de uzură. Ceața ne hărțuiește încontinuu și nu putem conta pe sprijinul soarelui. Ne-a fost aliat în multe rânduri, dar astăzi nu ne putem baza pe o ripostă ofensivă din partea lui. Din fericire, pe aici câmpul nu este minat cu plăci de vânt și cornișe.

 

Lucian e fruntaș, impune cadența, eu îl urmez disciplinat. Reduta Șteviei se prăbușește înainte de căderea serii. De bastionul Neamțului rămâne să ne ocupăm la primele ore ale dimineții. Peste noapte vom rămâne în defensivă, cantonați într-un mic platou de sub vârful Pâraie. Ne concentrăm efectivele pe stabilirea unui perimetru de securitate și începem construcția adăpostului anti-ninsoare.

 

Popota e în aer liber, pentru călire și recreere. Noi seara nu mâncăm, dar după atâtea bătălii parcă am gusta câte puțin. Din orice.

 

La apus avem un armistițiu firav, norii par să bată în retragere. De fapt se regrupează, dar ne lasă timp suficient să observăm obiectivele strategice: Azuga și Predealul, care luminează puternic norul ce le copleșește, dar și câteva luminițe de la Susai. Mâine acolo atacăm. Acum ne baricadăm în cazemată și executăm ordinul primit: Culcat!

 

Imagini din mijlocul evenimentelor aici: https://www.youtube.com/watch?v=ItGWpDIMmKo

 

***

 

În pacea nopții am dormit amândoi în planton. Dimineața scot capul prin mortiera cortului și constat că nu vom avea răsărit.

 

Ne mobilizăm exemplar, iar la orele 800 pornim în urcare spre Neamțu în ținuta de campanie, cu toate vestele anti-vânt pe noi. În felul ăsta, ranița e mai ușoară. În cele 10 minute cât durează blitzkrieg-ul până la vârf suntem fierți. Ne aflăm la 1923. Altitudinea, nu anul. Fulguiește ușor, nimic înspăimântător pentru soldați de calibrul nostru.

 

În depărtare pe creastă ne răpește privirea seraiul Turcului. În fața lui capitulăm necondiționat, deși în viitoarele cărți de istorie probabil se va scrie despre o victorie glorioasă a armatei noastre. Otomanul e păzit de perdeaua de zăpadă, câtă frunză și iarbă, deocamdată nu intenționăm extinderea imperiului până acolo. Schimbarea vremii plutește în aer și odată cu ea se schimbă și vremurile, așa că alegem o retragere facilă spre Occident.

 

Renunțăm și la asaltul Paltinului, un avanpost al Semilunii, cu care semnăm un pact de neagresiune, pe care știm că-l vom încălca la vară când plănuim să-l surprindem cu un asalt dinspre nord.

 

Momentan facem stânga împrejur. Punem picior peste piciorul Neamțului și ne regrupăm ofensiva spre frontiera Azugii. Mărșăluim cu demnitatea învingătorului însoțiți de garda de onoare a norilor.

 

La limita pădurii se disting câteva buncăre pentru oi destul de solide. Vara trebuie adoptată precauția vizavi de câinii-torpilă ce se lansează sol-aer spre plutoanele de drumeți.

 

Depistăm în zăpadă urmele unor spioni nocturni, probabil o brigadă de lupi dacă judecăm după linia pașilor. Posibil și urme de rus… vreau să spun de râs.

 

Coborârea e mai lungă decât ne-am fi închipuit, iar la intrarea în pădure facem o haltă fiindcă încărcătoarele noastre începuseră să ghiorțăie de o vreme. Muniția e pe sfârșite, băgăm pe țeavă ultimele cartușe energizante și golim termosul. Soarele găsește o breșă în linia norilor și cât stăm pe loc repaos ne bucurăm de căldura comandantului suprem al forțelor terestre.

 

Omătul din pădure dă de gol patrulele șiretelor vulpi, iar în câteva locuri interceptăm și reziduuri nucleare de cerb… În valea Azugii sunt urme de șenilate, semn că pe aici au trecut americanii. Am putea să-i așteptăm să ne ducă în lumea civilizată, dar cum avem deja experiența neplăcută a atâtor decenii trecute, ne luăm destinul în mâini și pornim pe forțe proprii spre Susai. În apropierea fortului de la Trifoiul suntem întâmpinați cu onor de un batalion de părinți cu copii ieșiți la instrucție în zăpadă.

 

Pe poteca lui Ceaușescu dăm de o nouă provocare, aici s-a tras cu fulgi la foc automat. Artileria grea a norilor se deslușește din noianul de zăpadă. Dacă am răpus fascismul, mă tem că ne vom înfunda în iarna grea a socialismului.

 

Drumul e însă lin și sinusoidal, ne prostește să mergem înainte, cu bune și rele după cum ar spune nostalgicii. Eu rămân în ariergardă, în vreme ce tovarășul Lucian excelează la munca patriotică: făurește urme ce ne propulsează spre glorioasele culmi ale Susaiului.

 

În platou suflă un vânt revoluționar și ne adăpostim în regiment alături de mai mulți ofițeri în rezervă și civili veniți pentru aclimatizare. Nu știu dacă ei au trecut prin botezul focului asemeni nouă, dar nu aud povești de pe vreun front și nimeni nu suflă cu înflăcărare planuri despre viitor. Toți se află sub teroarea clipei. Atmosfera e cazonă, până și supa servită de aghiotant pare a fi reîncălzită…

 

Pe calea Predealului, puterea cetățeanului capitalist e vizibilă din urmele de pantofi ai adepților neamțului Adi Dassler și ai fratelui său Rudi, cu pumele sale. Motoarele nărăvașe sfârtecă și ele liniștea pădurii. Mai jos, arsenalul de gaze toxice devine binecuvântare. Pare că mergem spre casă, dar nu ne așteaptă oare o ambuscadă în capătul drumului? Beneficiile civilizației promise nu camuflează oare doctrine neocomuniste sub masca democrației? Nu ne îndreptăm noi spre lagăre urbane care ne curmă idealurile?

 

În condițiile date, nimic nu se compară cu liniștea oferită de războaiele mele din munți! La loc comanda!

 

Alte imagini din teatrele de operațiuni aici: https://www.youtube.com/watch?v=qKl1Qsfo2Nw

 

***

 

Cu pieptul plin de medalii,

Căpitanul Cristea

Octombrie 2018

 

Text înscris în concursul Reading Mountains 2018 organizat de către AECO România sub egida Convenției Alpine

Reading Mountains 2018 – Concurs de Literatură și Creație Montană

 

EDIT: Text premiat cu locul 1 la categoria Non-ficțiune/Aventură a concursului Reading Mountains – Munții prin Lectură, ediția a III-a (2018), organizat de AECO România. Mai multe informații găsiți aici: http://educatie-outdoor.ro/2018/12/11/castigatorii-concursului-reading-mountains-2018/