Dacă te abonezi la postări, vei fi informat automat când apare un articol nou.

7 comentarii la „Pe muntele de poveste al dacilor. Zile de iarnă în Ceahlău

  1. Ce amintiri frumoase, Cristi! Am tot vazut fotografii cu rasaritul de pe Ceahla , e in voga, am observat, sa mergi acolo pt acel rasarit minunat :). Eu sunt mai hipsterita si pana acum nu am ajuns :P. Glumeeesc! Dar chiar nu am ramas peste noapte acolo, desi am ajuns de vreo 2 ori in Ceahlau. Acum vreo 5-6 ani am fost prima oara, am stat in Izv Muntelui si am urcat pe BR, coborand prin Poiana Maicilor. Acum 2 ani am stat in Durau si am vazut Duruitoarea, iar in alta zi am urcat pe BR pe la Fantanele, coborand pe acelasi traseu. Inca nu m-am plictisit de acei munti – se vad frumosi din departari, Toaca si Panaghia fiind inconfudabile, dar ofera si privelisti de vis. Iar padurile sale ma coplesesc mereu. In Durau am suplimentat mini-vacanta cu inca o zi tocmai pt a face traseul BR care initial nu fusese in plan.

    Nici aparatul meu nu scoate raze perfect conturate, dar am vazut ca e mult mai frumos efectul lor, decat ele in sine, cum erau poiana si cabana in lumina aceea rozalie.

    Simpatic foc pisi 2 :)), cel putin in poza ta arata tare poznas.

    Abia astept si jurnalul cu Calimani. Sunt printre muntii in care vreau sa ajung in curand, sper eu.

    Poteci insorite in continuare! 🙂

    1. Bună, Gabi!

      Mie îmi face cu ochiul campingul de vară de sub Bâtca lui Ghedeon, din apropierea cabanei Dochia. Acolo ți-aș recomanda să stai la vară – dacă vrei liniște, stai la cort; dacă ai nevoie de ceva, cabana e la doi pași. În plus, dimineață ai bilete în primul rând la răsărit 🙂

      Eu dacă mai ajung anul ăsta acolo, vreau să văd și altă potecă, poate Lutul Roșu dau Detunatele. Sau pe amândouă, că sunt hapsân :)) Îmi plac tare mult pădurile de foioase ale Ceahlăului!

      Eram sigur că dintre cei doi motani îți va plăcea al doilea :)) Într-adevăr, este mai simpatic, deși amândoi se lăsau ciufuliți și erau la fel de leneși.

      Să nu ai așteptări mari pentru jurnalul cu Călimanii. Muntele ăla este un eșec total pentru mine, m-a plouat încontinuu și nu am reușit să văd nimic! Voi încerca să descriu ce am simțit mai mult decât ce am făcut… Dar voi reveni acolo, sper că anul acesta!

      Îți mulțumesc pentru mesaj! Sper să ne revedem la primăvară cu bine 🙂

      1. 🙂 nu conteaza ca te-a plouat, ai fost acolo! 😀 Sunt convinsa ca va fi ceva inedit. Si eu abia astept sa ne revedem pe poteci de munte. A… in Leaota as mai vrea sa ajung soooon 😀 – a fost o tura pe care am ratat-o si mi-ar placea sa merg si pe acel traseu, dar nu numai.

        Numai bine,
        Gabi

        1. Și eu am restanțe în Leaota. Am ajuns mai demult pe Piatra Dragoslăvenilor și pe vârful Vârtoapele. Îți recomand traseul, e fascinant și nu e prea dificil!

          Toamna trecută am urcat pe o ceață lăptoasă până pe vf. Cioara, unde am stârnit doi cocoși de munte (care m-au și speriat :)) ), dar în rest nu am văzut nimic. Am filmat aproape toată coborârea, cu gândul că voi pune un fel de jurnal video a unei ture ratate, dar m-am luat cu altele și am renunțat 🙂

  2. Buna, Cristi!
    Frumoase fotografii! Interesante povestiri, cu suspans, ca romanele si filmele de aventuri. Si orice asemanari cu personaje si fapte reale sunt adevarate, din ce imi dau seama 🙂

    1. Bună, Mihaela!

      Mă bucur că urmărești ce se publică pe aici 🙂 poate într-o zi îți vei face curaj și ne vei însoți și pe poteci, ca să poți face parte dintr-un astfel de roman de aventură 🙂

      Țin cont și de sfaturile pe care mi le-ai oferit prin viu grai. Îți mulțumesc!

      Odată cu primăvara vom începe să postăm ture. Fii pe fază 😉

Dacă ți-a plăcut acest articol, lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *